Ai nevoie de o mână de ajutor?

Companiile de achiziție cu scop special (SPAC), cunoscute și sub denumirea de companii „cu cec în alb” sau „companii fantomă”, nu au activități comerciale. Acestea sunt create doar pentru a strânge capital în vederea achiziționării altei companii sau pentru a fi listate pe piețele de valori, cu scopul de a atrage potențiali investitori pentru viitoare afaceri.

Ulterior, o companie activă se poate fuziona cu SPAC sau poate fi achiziționată de acesta și poate deveni la rândul său o societate cotată, în loc să își execute propria ofertă publică inițială (IPO) tradițională.

Ofertele publice inițiale tradiționale pot dura un an sau mai mult, în timp ce utilizarea unei entități de tip SPAC este adesea mai rapidă. SPAC-urile sunt create în mod special pentru a finaliza o fuziune, sau pentru schimb de acțiuni, achiziție de active, cumpărare de acțiuni, reorganizare sau o combinație similară de afaceri cu una sau mai multe companii.

De la înființare, SPAC are de obicei 24 de luni pentru a finaliza întregul proces de achiziție.

Există multe etape, dar cele principale includ:

• se caută o companie țintă de achiziționat
• negocierea unei oferte de preluare
• organizarea de întâlniri cu investitorii și căutarea aprobării acționarilor
• executarea fuziunii
• dacă nu se finalizează nicio fuziune în intervalul de timp stabilit, SPAC este lichidat, iar fondurile sunt returnate acționarilor publici

Această ultimă etapă a creării societății succesoare listate este denumită tranzacție de „de-SPAC”.

După ce SPAC finalizează fuziunea cu o companie-țintă, compania deținută anterior în mod privat devine una listată în mod public. Simbolul bursier al companiei SPAC se schimbă astfel încât să reflecte numele companiei achiziționate și acesta este modul în care va începe tranzacționarea în schimbul selectat.

Un SPAC este o investiție cu grad mare de risc. Recent, SPAC-urile au fost foarte populare în rândul investitorilor din întreaga lume. Cu toate acestea, această investiție implică riscuri din cauza mai multor factori (prezentați mai jos).

Compania SPAC poate eșua în identificarea unei companii-țintă în perioada de timp corespunzătoare (de obicei 24 de luni), ceea ce o face nevoită să returneze fondurile investitorilor, împiedicând astfel obținerea oricărui câștig pe perioada în care respectivul capital a fost investit.

Creșterea competiției între SPAC-uri poate determina aceste companii să țintească întreprinderile în stadii incipiente, ceea ce crește riscul de investiții, în special în sectoare precum cel al tehnologiilor emergente. Aceste firme au adesea o istorie financiară limitată, controale în plină evoluție și se bazează pe prognoze. După fuziune, acestea trebuie să îndeplinească cerințele impuse companiilor publice.

Sponsorii și directorii SPAC-urilor pot avea interese personale care contravin intereselor acționarilor publici.

Investitorii trebuie să îi acorde echipei de conducere SPAC un grad mare de încredere în găsirea unei companii-țintă pentru o fuziune, deoarece anumite părți pot fi stimulate financiar pentru a se asigura că firma SPAC finalizează fuziunea în termenul limitat pe care îl are la dispoziție.

Spre deosebire de o IPO, în procesul de fuziune al SPAC nu există un asigurator, astfel că este posibil ca procesul de due diligence, care de obicei este asociat cu o companie care devine publică, să nu fie efectuat.

Sponsorii SPAC au limite stricte de timp pentru a încheia o înțelegere, care pot influența eficiența studiilor lor de achiziție, mai ales în situația în care nu există garanția că sponsorul sau echipa de conducere va continua să se implice în compania-țintă în urma fuziunii.

Din cauza acestei constrângeri de timp, fondatorii SPAC se pot concentra pe capacitatea lor de a încheia o tranzacție, mai degrabă decât pe potrivirea companiei țintă de a deveni publică.